Indice articolo
Hai ragione Runatamaria mia,
ca la terra toia nun ti la puoi scurdà,
pi quant’ l’hai fatta a na lunga via
lu pensiero tui iè ancora qua.
Numport c’hai visto e stai vrenne
tanta cose nda lu munno,
lu pensiero tui corre fuscenne
a lu paise tui ca iè nderra attunno.
Senza grannezze e senza nient’,
na toppa ri carchiola cu la coria,
scitta chine r’amice e ri parient’
ngilicate ra ricuorde e ri memorie.
Lu vecchiaredde re tasire c’hai lassate,
lu vucinanze tui chi ti vulia bene,
la famiglia nova ri tafrate,
ca ti rai ancora roppia pena.
Quedda casecchia toia accera a ri chiacculate,
lu chianarcedd sempi chine r’ammuina,
nun ti mancaia ri farite na risate
e nu trascursi nzembe cu Angiolina.
Ngape ti mittiste nu sciallett,
e ra quedd finistra miezza a la via nova,
passaia la Rutesa cu la curetta,
a quant’ ne vuoi su panare r’ove?
La vargianese adduce na salmazza,
mischate fiche e pirnicocche,
lest’ lest’ accattav da la chiazza,
p’accitti Melina, manco Crocco,
ancora sento la voce toia ndaraurecchie,
quanne ri figliole pigliarn’ macchia
arruaste piffitt mbacci a nanecchia,
abbote sotto a lu barcone ri cisaracchia.
Ti vesce ancor quanne sciste a lu pantano
cu la auta a lava si bavarole
ti pigliaste Rusinella pi la mane,
quidd iuorne chi ngera nu bell’ sole.
Ti vesce ancora quanne mi faciste la zenna
hreta a ri lastre cu n’aggiette fino
Giuannina vieni quà fuscenne
ca tengo nu bello bigliettino.
Tutte si cose, ne io ne tu,
ni ri putime scurdà chiù.
Giovanna Viggano 1931